In cartea de istorie am invatat cu totii ca limba romana s-a format ca baza din imbinarea limbii latine cu limba dacica. Pe langa aceste doua limbi au venit imediat dupa limbile straine aduse de popoarele migratoare. Astfel, din anul 1099, imediat dupa aparitia Cavaleriei Ioanitilor, limba romana a inceput sa prinda contur.
Cu toate acestea scrisul nu era cel autentic romanesc, cunoscut de astazi. Cultura slavona a inceput din secolul X sa se raspandeasca pe teritoriul romanesc incepand cu Dobrogea si Muntenia. De aici poporul roman a preluat scrisul.
Ce izvoare istorice avem pentru primele scrieri traduse in limba romana?
Prima dovada istorica ce atesta folosirea scrisului romanesc este de pe vreamea lui Papa Inocentiu al IV-lea. In aceasta perioada s-a realizat prima carte tradusa in din limba latina in limba romana. Cartea cuprindea o liturghii si canturi religioase. Cu toate acestea nu sunt destule dovezi care sa ateste realizarea acestei traduceri.
Ceea ce nu stim cu adevarat, dar probabil presupunem cu totii este ca prima carte tiparita a fost Biblia.
Raspunsul banuit este foarte aproape de adevar.
I.C.Chitimia a fost printre primii care au initiat realizarea unei traduceri in limba romana. Din fericire, avem de aceasta data dovada istorica care sa ateste acest eveniment.
Acesta a realizat cateva traduceri romanesti din Biblie si din Psaltire. Scrisurile traduse au fost reinterpretate de-a lungul timpului, dar pastrand cu toate acestea sensul originalului.
Cand a fost tiparita prima carte in limba romana?
In anul 1561 a fost tiparita de catre diaconul Coresi prima carte pe teritoriul romanesc. Tot atunci a fost realizata si prima traducere tiparita a unei carti.
Ce vreti sa spuneti? Adica pana in anul 1561 nu a existat nici o alta tiparire tradusa a unei carti?
Ba da. Au existat si alte carti tiparite si traduse si inainte de acest an, numai ca…
Inainte de anul 1561, cu toate ca se vorbea limba romana, scrisul folosit era cel din alfabetul chirilic. Scrisul din limba latina a inceput in anul 1561 si a devenit comun din secolul XVIII.
Cum se numea prima carte tiparita si tradusa in romana?
Cartea tiparita se numea Tetraevanghelul si cuprindea textul din cele 4 Evanghelii biblice. Traducerea tetraevanghelului a fost realizata de catre preotii romanii din Scheii Brasovului. Cartea a fost tradusa din limba maghiara in limba romana.
Au mai fost alte tipariri inainte de aceasta carte?
Raspunsul este da. In urma cu aproape 50 de ani, mai exact in anul 1508 a fost realizata prima carte tiparita. Aceasta se numea Liturghierul lui Macarie si a fost scrisa in limba slavona. Cartea a urmat sa fie tiparita in nenumarate exemplare, iar la sfarsitul secolului XVII, cartea a fost tradusa in limba romana.
Pana in anul 1561 au mai urmat si alte scrieri tiparite. Au fost astfel, scrieri in limba latina, in limba romana dar cu alfabet chirilic, etc.
Tetraevanghelul a fost tradusa intr-o serie de 15 volume si a fost tiparita cu scopul „să fie popilor rumâneşti să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s creştini”.
Diaconul Coresi a fost unul dintre primii ce a incercat sa aduca literatura laica si sa o traduca pentru romani. In anul 1577 traduce Psaltirea din slava in limba romana, iar dupa continua cu tiparirea acestia.
Ce continea Tetraevaghelul ( prima carte tiparita si tradusa in limba romana )?
Aceasta carte era o carte ortodoxa, impartita in mai multe pericope.
Ce inseamna o pericopa?
In functie de fiecare pericopa trebuiau citite anumite parti din cartea respectiva.
Cartea a fost scrisa initial in urma cu 156 de ani de Nicodim. A fost preluata de Nicodim de la Manastirea Prislop in anul 1405.
Tetraevanghelul avea patru frontspicii la inceputul fiecarei Evanghelii. Cartea era alcatuita din 4 Evanghelii si cuprindea 15 volume. La traducerea ei au participat preotii din Biserica „Sfantul Nicolae”, unde a fost construita prima scoala de pe teritoriul romanesc.Cartea era un volum din 256 de foi, iar la construirea cartii au participat 20 de ucenici. Fiecare dintre acestia sunt mentionati in prefata cartii. Pentru a tiparii aceasta carte a fost nevoie de un volum de munca intins pe noua luni de zile.
Realizarea acestei carti a fost realizata sculptand fiecare pagina in parte.
Cu ce ajutat la tiparirea si traducerea acestei carti?
Cum am mentionat si mai sus, cartea a fost tradusa din limba maghiara. Prin traducerea acestei carti, diaconul Coresi a incercat sa redea intr-o forma clara si concisa intelesul cartii. A transpus aceasta carte pentru a fi pe intelesul tuturor romanilor, incercand sa elimine regionalismele si neologismele.
Aceasta carte a contribuit extrem de mult la indreptarea ortografiei romane, prin faptul ca stabileste noi regul de despartire al cuvintelor. Tetraevanghelia a transformat scrisul ca fiind mult mai usor de inteles si a dat startul unor reguli de ortografie pentru cancelariile domnesti.
Diaconul Coresi prin aceasta carte a dat startul impunerii unui grai la baza limbii literare.
Acest articol a fost realizat de Adela Jaber, impreuna cu echipa de traducatori AQualityTranslation Bucuresti. Va multumim!